Incendiul din One Meridian Plaza din 1991 este unul dintre cele mai studiate incendii la clădiri înalte din istorie. Lecțiile sale sunt consemnate în standardele care protejează clădirile de astăzi.

În seara zilei de 23 februarie 1991, o grămadă de cârpe îmbibate cu ulei de in, lăsate de un antreprenor la etajul 22, gol, al unui turn de birouri cu 38 de etaje din Philadelphia, a început să ardă. Au urmat 19 ore de incendiu care a ucis trei pompieri, a rănit alți 24, a mistuit opt etaje și a declanșat cea mai semnificativă revizuire a standardelor de protecție împotriva incendiilor și a conductelor de apă din istoria modernă. Clădirea era One Meridian Plaza. Lecțiile pe care le-a învățat încă modelează modul în care proiectăm, instalăm și întreținem sistemele de protecție împotriva incendiilor astăzi.

Un foc care nu ar fi trebuit să ardă atât de mult timp

One Meridian Plaza a fost construită în 1972 și guvernată de codul construcțiilor din Philadelphia din 1949, un document care nu făcea nicio distincție între clădirile înalte și clădirile obișnuite. Turnul nu avea sisteme automate de sprinklere la etajele unde a izbucnit incendiul. Când incendiul a izbucnit la etajul 22, acesta nu avea un sistem fix de stingere a incendiului.

Departamentul de Pompieri din Philadelphia a intervenit cu 12 alarme, aducând la fața locului peste 300 de pompieri și 51 de companii de autospeciale. Dar incendiul s-a extins etaj cu etaj, nestingherit, timp de aproape 24 de ore. Căpitanul David Holcombe, pompiera Phyllis McAllister și pompierul James Chappell și-au pierdut viața când au devenit dezorientați în condițiile de incendiu puternic și fum de la etajul 28. Alți douăzeci și patru de pompieri au fost răniți.

Incendiul a fost în cele din urmă oprit nu de sutele de pompieri de afară, ci de 10 sisteme automate de sprinklere de la etajul 30, primul etaj unde un chiriaș instalase un sistem de sprinklere ca parte a unei renovări. Acele 10 sisteme de sprinklere au făcut ceea ce întregul departament de intervenție al pompierilor nu a putut: au oprit răspândirea verticală a incendiului. Clădirea a fost declarată sub control la ora 15:01, pe 24 februarie.

Defecțiunea conductei hidrostatice în centrul crizei

O piață din Meridian Plaza avea un sistem de conducte de apă. Pompierii aveau acces la apă la fiecare etaj. Așadar, de ce nu au putut opri incendiul?

Răspunsul constă în ceea ce s-a întâmplat când pompierii au conectat furtunurile și au încercat să stingă incendiul la etajele superioare. Sistemul de conducte verticale fusese modernizat cu supape de reducere a presiunii (PRV) la ieșirile furtunurilor de la etajele 13 până la 25. PRV-urile sunt concepute pentru a gestiona presiunile periculos de ridicate care se dezvoltă la etajele inferioare ale clădirilor înalte, menținând presiunile de ieșire într-un interval pe care pompierii îl pot gestiona în siguranță. Atunci când sunt reglate corect, acestea reprezintă o caracteristică esențială de siguranță.

La One Meridian Plaza, valvele PRV fuseseră instalate incorect și nu erau reglate corect. În loc să furnizeze o presiune utilizabilă, valvele limitau presiunea de ieșire la aproximativ 40 și 60 psi (276 până la 414 kPa) la vârful duzei. La acea vreme, NFPA 14 impunea o presiune reziduală minimă de doar 65 psi (448 kPa) la cea mai îndepărtată ieșire, iar presiunea maximă de ieșire era limitată la 100 psi (689 kPa). Combinația dintre valvele PRV reglate incorect și un standard de presiune minimă prea scăzut a însemnat că pompierii nu au putut produce jeturi eficiente de furtun. Aceștia nu au putut stinge incendiul.

Raportul oficial al Administrației Pompierilor din SUA a fost direct în concluziile sale: valvele reglate necorespunzător au furnizat o presiune inadecvată pentru jeturile de furtunuri ale departamentului de pompieri și, prin urmare, incendiul a atins o magnitudine care s-a răspândit nestingherit de la un etaj la altul. Aceasta nu a fost o problemă de proiectare care a trecut neobservată ani de zile și apoi a ieșit la suprafață sub presiune. Pur și simplu, valvele nu au fost niciodată testate, verificate și documentate corespunzător după instalare.

Ce s-a schimbat: Răspunsul codului

Incendiul a produs două dintre cele mai importante evoluții din istoria standardelor de protecție împotriva incendiilor pe bază de apă.

NFPA 14 a fost revizuit în ediția din 1993.

Presiunea reziduală minimă la cea mai îndepărtată ieșire a conductei de evacuare a fost crescută de la 65 psi (448 kPa) la 100 psi (689 kPa). Presiunea maximă de ieșire a rămas neschimbată, dar conceptul de zone de presiune a conductelor de evacuare a fost restructurat, îndepărtându-se de un prag de înălțime arbitrar de 84 m (275 picioare) și către o abordare bazată pe presiunea sistemului, care i-a împins pe proiectanți să utilizeze zone pentru a controla presiunea în întreaga clădire. Aceste schimbări au modificat fundamental modul în care sistemele de conducte de evacuare sunt proiectate pentru clădirile cu înălțimi înalte.

A fost creată NFPA 25.

Înainte de 1992, nu exista un standard unic aplicabil care să reglementeze inspecția, testarea și întreținerea sistemelor de protecție împotriva incendiilor pe bază de apă. Îndrumările existau sub forma unor practici recomandate în NFPA 13A și NFPA 14A, dar acestea erau recomandări, nu cerințe. One Meridian Plaza a demonstrat ce se întâmplă atunci când întreținerea este lăsată la latitudinea recomandărilor, mai degrabă decât a obligațiilor. Prima ediție din 1992 a NFPA 25 a combinat aceste documente într-un standard aplicabil care oferea proprietarilor de clădiri, administratorilor de facilități și autorităților competente (AHJ) cerințe clare și obligatorii pentru activitățile și documentația ITM. NFPA 25 există, în mare parte, din cauza a ceea ce nu a mers bine la One Meridian Plaza.

La nivel local, Philadelphia a adoptat o legislație care impune ca toate clădirile nerezidențiale cu o înălțime mai mare de 23 m (75 picioare) să fie modernizate cu sisteme automate de sprinklere până în 1997. Incendiul care nu a putut fi oprit doar de conductele verticale a devenit cel mai clar argument posibil pentru o protecție completă cu sprinklere.

Lecția care este valabilă și astăzi

Sistemul de conducte de la One Meridian Plaza nu era un sistem defect în momentul instalării. A devenit un sistem defect în timp, din cauza verificării inadecvate, a componentelor instalate necorespunzător și a absenței oricărei cerințe executorii de testare și documentare a performanței. Valoarea de presiune a presiunii (PRV) era instalată. Pur și simplu nu funcționa corect și nimeni nu le verificase.

Aceasta este lecția persistentă a cursului One Meridian Plaza: un sistem de protecție împotriva incendiilor care nu a fost inspectat, testat și întreținut corespunzător nu este un sistem de protecție împotriva incendiilor. Este o infrastructură care așteaptă să cedeze.

Capitolul 6 din NFPA 25, capitolul care reglementează sistemul de conducte statice ITM, abordează direct tipul de defecțiune care a contribuit la moartea a trei pompieri din Philadelphia. Acesta prevede:

  • Inspecția vizuală a conexiunilor furtunurilor, supapelor și componentelor sistemului la intervale definite
  • Teste de debit și teste de presiune pentru a verifica dacă sistemul oferă performanța reală cerută de standard, nu doar performanța înregistrată la instalare
  • Testarea funcțională a dispozitivelor de reglare a presiunii pentru a confirma că acestea sunt reglate corect și funcționează în limitele cerute
  • Documentarea tuturor activităților, astfel încât starea sistemului să fie o chestiune de înregistrare, nu o presupunere

O valvă de supratensiune pneumatică (PRV) care este setată incorect și nu a fost niciodată testată va trece fiecare inspecție vizuală. Nu va trece un test funcțional. One Meridian Plaza este motivul pentru care NFPA 25 impune ambele.

Incendii istorice și niveluri de trai

Standardele de protecție împotriva incendiilor utilizate astăzi nu au apărut din teorie. Ele au apărut din incendii. Incendiul din 1942 de la clubul de noapte Cocoanut Grove din Boston a influențat cerințele privind ieșirile și ieșirile. Incendiul din 1977 de la Beverly Hills Supper Club din Kentucky a determinat schimbări în notificarea ocupanților și în capacitatea de ieșire. Incendiul din 1980 de la Hotelul MGM Grand din Las Vegas a transformat cerințele privind controlul fumului și instalarea de sprinklere în hotelurile înalte. Iar One Meridian Plaza a schimbat modul în care percepem presiunea din conductele de aer, proiectarea zonelor și obligația de a întreține ceea ce construim.

Acesta este modelul după care comunitatea de protecție împotriva incendiilor învață. Un incendiu dezvăluie o lacună. Anchetatorii o documentează. Comitetele de standardizare răspund. Urmează adoptarea codurilor. Sistemul nu este rapid, dar este serios, iar datele arată că funcționează.

Provocarea constă în ceea ce se întâmplă între incendii. Standardele se îmbunătățesc. Clădirile sunt construite conform noilor cerințe. Însă clădirile existente îmbătrânesc, sistemele acumulează întreținere amânată, iar condițiile care au permis One Meridian Plaza pot reveni în liniște în orice clădire în care ITM este tratată ca o formalitate, mai degrabă decât ca o obligație funcțională.

Angajamentul IFSA

Alianța Internațională pentru Suprimarea Incendiilor reprezintă producătorii și părțile interesate care construiesc sistemele care protejează clădirile și oamenii din acestea. Membrii IFSA produc componentele coloanelor verticale, dispozitivele de reglare a presiunii, racordurile furtunurilor, valvele și conexiunile pentru pompieri care sunt instalate în structuri din întreaga lume. Avem un interes direct în a ne asigura că aceste sisteme nu sunt doar proiectate și instalate corespunzător, ci și întreținute corespunzător pe toată durata lor de viață.

Lecțiile învățate de la One Meridian Plaza nu sunt istorie. Sunt cerințe, înscrise în NFPA 14 și NFPA 25, care există deoarece trei pompieri nu s-au mai întors acasă. Onorarea acestei moșteniri înseamnă tratarea ITM ca pe o obligație profesională și legală.