Introdu adresa ta de e-mail pentru a descărca Ghidul complet.
CAPTCHA prin e-mail
Sistemele de sprinklere antiincendiu sunt guvernate de coduri și standarde specifice pentru a asigura instalarea și funcționalitatea corectă. Codurile cheie includ NFPA 13 pentru instalații standard, NFPA 13R pentru instalații rezidențiale și IFC (Codul Internațional de Incendiu) pentru cerințe generale de construcție.
Când li s-a cerut să clasifice cele mai bune modalități de a promova o utilizare mai mare a sistemelor automate de sprinklere împotriva incendiilor, susținătorii sprinklerelor au acordat codurilor de prevenire a incendiilor cele mai mari două scoruri din 10 strategii comune care vizează creșterea utilizării acestora. „Convingerea autorilor de coduri să impună sisteme de sprinklere pentru anumite ocupații” (7,3 din 10). Al doilea cel mai mare scor (7,0) a fost „Încurajarea autorităților responsabile cu pompierii să promoveze sprinklerele împotriva incendiilor”, care s-ar putea concretiza și prin modificări ale codurilor de reglementare.
În această postare pe blog, vom aprofunda subiectul codurilor de incendiu - mai exact, ce este un cod și ce rol joacă sprinklerele de incendiu? Această postare pe blog acoperă aspecte importante din capitolul patru, „Coduri de incendiu și sprinklere de incendiu”, din Ghidul IFSA pentru promovarea sistemelor automate de sprinklere de incendiu: O foaie de parcurs pentru advocacy.
Obligația guvernului de a oferi protecție împotriva incendiilor
Siguranța la incendiu este o responsabilitate atât personală, cât și colectivă. La locurile de muncă, proprietățile comerciale și locuințele multifamiliale, persoana care are controlul operațional este de obicei responsabilă pentru siguranța la incendiu. Cu toate acestea, atunci când există riscuri de siguranță, se așteaptă ca guvernele să intervină pentru a proteja publicul.
Această intervenție se încadrează în puterea polițienească a guvernului, o autoritate largă de a asigura siguranța, sănătatea și bunăstarea publică. Puterea polițienească permite guvernelor să ia măsuri, cum ar fi demolarea structurilor nesigure, impunerea vaccinărilor, reglementarea transportului public sau interzicerea practicilor periculoase, cum ar fi utilizarea artificiilor sau a clădirilor din lemn în orașe, atunci când vine vorba de protecția împotriva incendiilor.
Totuși, pentru ca intervenția guvernului să fie justificată, aceasta trebuie să servească interesului public, să fie în mod rezonabil necesară și să nu impună sarcini excesive persoanelor. Controlul judiciar ajută la asigurarea faptului că astfel de puteri nu sunt utilizate în mod abuziv sau aplicate în moduri care interferează în mod nedrept cu activitățile legale.
O scurtă istorie a codurilor de construcție și de prevenire a incendiilor
Cea mai veche reglementare guvernamentală cunoscută privind siguranța clădirilor a făcut parte din Codul Legii al lui Hammurabi, al șaselea rege al Babilonului, emis în 1754 î.Hr. Codul conținea 282 de reguli care stabileau standarde pentru interacțiunile comerciale și stabileau amenzi și pedepse pentru a îndeplini cerințele justiției. A fost descoperit în 1901, sculptat pe un stâlp masiv de piatră în formă de deget.
În 871, Alfred cel Mare al Angliei a instituit măsuri de prevenire a incendiilor, inclusiv acoperirea focurilor de gătit noaptea, iar în 1189 primarul Londrei a propus ziduri despărțitoare din piatră pentru a atenua răspândirea incendiilor. Ideea de a impune utilizarea materialelor necombustibile pentru a preveni răspândirea incendiilor a ajuns în Statele Unite. Primele orașe americane, precum New York și Boston, impuneau ca locuințele să fie construite din cărămidă sau piatră, cu acoperișuri din ardezie sau țiglă pentru a restricționa răspândirea focului.
În 1896, Consiliul Național al Asiguratorilor de Incendiu (NBFU) a elaborat prima sa lege model privind construcțiile și a făcut lobby fără succes pentru adoptarea acesteia de către statul New York. Efortul a dus la publicarea în 1905 a unui Cod de Construcții NBFU, considerat primul „cod de construcții model”, o colecție completă de cerințe tehnice pentru construcția de clădiri, redactate special într-un mod destinat a fi adoptat în lege de către un guvern. Acest cod model NBFU a fost publicat ulterior sub denumirea de Cod Național al Construcțiilor și a fost actualizat periodic până în 1967.
Acest cod a fost pionier în dezvoltarea unor principii fundamentale ale codului, cum ar fi cerințele privind înălțimea și suprafața clădirilor, căile de ieșire, construcția rezistentă la foc, închiderea puțurilor, parapetele, pereții și ușile antifoc, sistemele de etanșare și stingere a incendiilor.
Codul model NBFU din 1905 conținea cerințe pentru sistemele de sprinklere în porțiuni ale clădirilor, inclusiv în zonele subterane ale spațiilor comerciale și industriale. În Statele Unite, orașele mari precum New York și Chicago își puteau permite să își elaboreze și să își actualizeze propriile coduri de construcție. Orașele și statele mai mici au decis să se unească în grupuri regionale pentru a redacta și actualiza periodic coduri de construcție model suplimentare, ca alternative la cele ale industriei asigurărilor.
Codul Național de Construcții NBFU. Acestea includeau:
- 1927 – Codul Uniform de Construcții, publicat de Conferința Internațională a Funcționarilor în Construcții (ICBO)
- 1947 – Codul standard al construcțiilor, publicat de Congresul Codului de Construcții din Sud (SBCCI)
- 1950 – Codul de bază al construcțiilor, publicat de Asociația Internațională a Oficialilor în Construcții și a Administratorilor de Coduri (BOCA)
Deși au fost adoptate pe scară largă la nivel regional, abaterile dintre cerințele acestora și modul în care au fost adoptate la nivel statal sau local au creat adesea conflicte care au împiedicat progresul mijloacelor, metodelor și materialelor de construcție de la o jurisdicție la alta.
Codurile ICC și NFPA
Pentru a rezolva aceste probleme, cele trei organizații de coduri au format Consiliul Oficialilor Americani în Construcții (CABO) în 1972 și, în cele din urmă, au fuzionat în 1994 pentru a crea Consiliul Internațional al Codurilor (ICC). ICC dezvoltă acum un set unificat de coduri model, inclusiv Codul Internațional al Construcțiilor (IBC), Codul Internațional de Incendiu (IFC) și alte coduri de specialitate pentru domenii precum instalațiile sanitare, sistemele mecanice și energia.
ICC nu este singurul autor al codurilor model adoptabile. Asociația Națională pentru Protecție împotriva Incendiilor (NFPA) publică, de asemenea, un cod model de incendiu (NFPA 1), un cod model de construcție (NFPA 5000) și un „Cod de siguranță a vieții” (NFPA 101), toate fiind consultate, adoptate și aplicate pe scară largă în Statele Unite și în întreaga lume.
O caracteristică comună în majoritatea codurilor de construcție este un sistem de clasificări ale gradului de ocupare, care stă la baza evaluării riscurilor. Aceste clasificări recunosc faptul că nivelul de risc de incendiu este corelat cu modul în care este utilizată clădirea sau structura, atât în ceea ce privește persoanele care o ocupă, cât și conținutul clădirii. Cerințele pentru nivelurile minime de siguranță inerentă la incendiu includ rezistența la foc, mijloacele de ieșire necesare, combustibilitatea materialelor de finisaj admisibile, sistemele de alarmă și sprinklere antiincendiu, iar alte aspecte ale protecției depind de clasificarea gradului de ocupare în legătură cu suprafața și înălțimea clădirii.
Unul dintre avantajele unui sistem de reglementare a construcțiilor bazat pe adoptarea periodică a unor coduri model este faptul că acestea sunt actualizate periodic, în general la fiecare câțiva ani. Acest lucru permite ca aceste coduri să abordeze tehnici și tehnologii noi. De asemenea, permite contribuția publicului, inclusiv a grupurilor de susținere.
Statele Unite au probabil cea mai extinsă istorie de susținere a codurilor de construcție din partea unui grup axat pe sprinklere de incendiu. Asociația Națională a Sprinklerelor de Incendiu (NFSA), a cărei fondare se află în 1905, a luat o decizie politică în anii 1960 de a promova o utilizare mai mare a sprinklerelor de incendiu prin intermediul codurilor de construcție.
Spre deosebire de simpla solicitare a unor mandate extinse privind instalarea sprinklerelor de incendiu în cadrul codurilor, susținătorii sprinklerelor au acționat adesea pentru crearea de stimulente sau „compromisuri” care ar compensa costul suplimentar al instalării sprinklerelor prin reducerea costurilor în alte domenii ale construcției, aspect abordat mai detaliat mai jos. Această abordare întâmpină adesea mai puțină rezistență din partea dezvoltatorilor și politicienilor hotărâți să nu crească costul construcției.
Recunoașterea sistemelor de sprinklere împotriva incendiilor ca elemente cheie pentru siguranța vieții a crescut substanțial de-a lungul deceniilor de când au fost publicate și adoptate pentru prima dată în America de Nord codurile de construcție model. La fel ca în America de Nord, îmbunătățirile codurilor din alte părți ale lumii tind, de asemenea, să urmeze tragediilor provocate de incendii. Cu toate acestea, organizațiile de susținere pot aduce îmbunătățiri ale codurilor chiar și fără incendii tragice. Deși Rețeaua Europeană de Sprinklere împotriva Incendiilor (EFSN) nu a existat până în 2002, aceasta a putut raporta până în 2006 că multe țări europene începeau să recunoască necesitatea sistemelor de sprinklere în clădirile înalte.
Protecție activă vs. pasivă
Un motiv pentru care cerințele de protecție împotriva incendiilor sunt în general incluse în codul construcțiilor este acela că rezistența la foc a materialelor de construcție a jucat în mod tradițional un rol important în determinarea nivelului acceptabil de risc de incendiu pentru diverse ocupații.
Protecția pasivă la foc se bazează pe rezistența inerentă la foc a componentelor clădirii, cum ar fi ușile, ferestrele, pereții și ansamblurile podea/tavan rezistente la foc. Acestea sunt testate folosind proceduri standardizate de timp-temperatură pentru a determina cât timp pot rezista la foc fără a se defecta. Deoarece aceste elemente sunt încorporate în structură și nu necesită activare, ele sunt considerate „pasive”. Din punct de vedere istoric, clădirile cu astfel de caracteristici erau etichetate „ignifuge”, dar termenul preferat astăzi este „rezistent la foc”, recunoscând că conținutul unei clădiri, nu doar structura sa, prezintă un risc semnificativ de incendiu.
Sistemele „active” de protecție împotriva incendiilor sunt opusul și includ sprinklere automate, alarme de incendiu și sisteme de control al fumului, care răspund activ la condițiile de incendiu. Printre acestea, sistemele de sprinklere sunt deosebit de eficiente, deoarece pot controla sau stinge activ incendiile, reducând amenințarea la adresa vieții și a proprietății. Acest lucru este deosebit de important pentru persoanele care s-ar putea să nu poată evacua în timpul unui incendiu.
Eficacitate dovedită
Susținătorii unei abordări pasive a siguranței la incendiu pun adesea la îndoială fiabilitatea sistemelor active, în special a sistemelor de sprinklere antiincendiu. Însă sistemele pasive au și ele rate de defecțiune, așa cum este documentat în studiile de teren și în experiența pierderilor cauzate de incendii, care au relevat breșe ale barierelor rezistente la foc, sisteme inadecvate de etanșare la foc, uși și clapete antifoc care nu se închid și alte deficiențe. Cu toate acestea, există puține studii privind fiabilitatea sistemelor pasive care pot fi comparate cu ușurință cu performanța excelentă din punct de vedere istoric a sistemelor automate de sprinklere antiincendiu.
Când NFSA a început să pledeze pentru o recunoaștere sporită a sistemelor automate de sprinklere în Statele Unite în anii 1960 și 1970, NFSA a demonstrat eficacitatea protecției cu sprinklere în controlul și stingerea din două surse principale.
Tabelul 4.4.1-1: Rezumatul NFPA al performanței sistemelor de sprinklere în Statele Unite, 1897–1969
| Performanţă | Număr 1897–1924 | 1897–1924 Procent | Număr 1925–1969 | 1925–1969 Procent |
|---|---|---|---|---|
| Satisfăcător | 31,388 | 95.8 | 78,291 | 96.2 |
| Nesatisfăcător | 1,390 | 4.2 | 3,134 | 3.8 |
| Total | 32,778 | 100.0 | 81,425 | 100.0 |
În sensul acestor statistici inițiale, performanța „Satisfăcătoare” a indicat faptul că sistemele de sprinklere antiincendiu au suprimat și controlat în mod adecvat incendiul. În schimb, performanța „Nesatisfăcătoare” a inclus nu doar performanța slabă de suprimare a unui sistem de sprinklere funcțional, ci și incendiile produse atunci când alimentarea cu apă fusese oprită sau era inadecvată în momentul incendiului, ceea ce a reprezentat aproximativ o treime din toate incidentele „nesatisfăcătoare”.
Ulterior, s-au colectat date mai detaliate despre incidente prin utilizarea Sistemului Național de Raportare a Incidentelor de Incendiu (NFIRS), administrat de Administrația pentru Pompieri din SUA începând cu mijlocul anilor 1970.
4 modalități de a asigura eficacitatea
Iată patru modalități de a asigura eficacitatea sistemelor automate de sprinklere împotriva incendiilor:
- Standarde de proiectare și instalare a sistemelor – în mod tradițional, codurile de construcție și de prevenire a incendiilor reglementează locul în care trebuie instalate sistemele de sprinklere împotriva incendiilor, în timp ce standardele de referință reglementează modul în care acestea trebuie instalate. Aceste standarde sunt cruciale pentru asigurarea eficacității sistemului de sprinklere, acoperind detalii tehnice precum distanța dintre sprinklere, înălțimea obstacolelor, presiunea apei, debitele, testarea și documentația. Deși codurile permit uneori protecția parțială cu sprinklere pentru anumite pericole, majoritatea cerințelor favorizează clădirile complet echipate cu sprinklere.
- Certificarea produselor de tip sprinkler – un element crucial în fiabilitatea sistemului de stingere a incendiilor este calitatea produsului, care este cel mai bine asigurată prin standarde de produs și programe de certificare. Aceasta ar include, dar fără a se limita la, sprinklere, valve, țevi, fitinguri și suporturi. Autoritățile de reglementare guvernamentale ar trebui să specifice ce standarde de produs trebuie utilizate și ce laboratoare de aprobare, străine sau interne, sunt acceptabile pentru verificarea conformității cu aceste standarde.
- Programe de certificare pentru tehnicienii de sistem – programele de certificare pentru persoanele implicate în proiectarea, amplasarea și detalierea sistemelor de sprinklere împotriva incendiilor ajută la asigurarea faptului că persoanele care pregătesc planurile de proiectare și instalare sunt calificate corespunzător.
- Cerințe pentru inspecție și testare – sistemele de sprinklere trebuie inspectate, testate și întreținute periodic pentru a asigura funcționarea lor corectă în timp. Pompele de incendiu și alte componente mecanice necesită exerciții regulate pentru a le asigura funcționalitatea deplină. Mai presus de toate, valvele care controlează alimentarea cu apă trebuie menținute în poziția deschisă și pregătită, ceea ce poate fi cel mai bine asigurat prin supraveghere electronică cu alarme adecvate care comunică către stații de supraveghere cu personal permanent.
Stimulente pentru sprinklere de incendiu în codurile de construcție
„Crearea de stimulente economice în codurile de construcție pentru sistemele de sprinklere” a fost cotată drept a treia cea mai eficientă strategie pentru creșterea utilizării sprinklerelor, cu un scor de 6,9. Aceasta a fost realizată în mod tradițional prin intermediul a ceea ce sunt adesea denumite „compromisuri privind sprinklerele”. Aceasta se referă la permiterea unor alternative de proiectare în cadrul codurilor de construcție, care oferă profesioniștilor în proiectare opțiuni ce permit reducerea altor măsuri de protecție împotriva incendiilor dacă sprinklerele de incendiu sunt instalate în întreaga clădire, datorită capacității lor de a oferi un nivel echivalent sau superior de protecție. Aceste stimulente au fost denumite și „alternative de proiectare a sprinklerelor de incendiu” și, în unele cazuri, „compromisuri pentru sprinklere”, în funcție de terminologia locală.
Cel mai frecvent compromis sau stimulent adoptat în ceea ce privește sprinklerele este o creștere permisă a înălțimii și/sau a suprafeței unei clădiri sau a compartimentului de incendiu pentru ocupantul respectiv, în cazul în care clădirea este instalată cu sprinklere în conformitate cu standardul național în vigoare.
Pentru a citi conținutul complet al capitolului patru — inclusiv mai multe informații despre studiile privind eficacitatea sistemului, standardele de proiectare și instalare a sistemului, certificările și două studii de caz despre stimulentele pentru sprinklerele de incendiu, descărcați ghidul complet.
Urmăriți următoarea postare pe blog din această serie despre Ghidul pentru promovarea sistemelor automate de sprinklere împotriva incendiilor: O foaie de parcurs pentru advocacy. Aceasta evidențiază conținutul capitolului cinci, „Urmărirea modificărilor de reglementare într-un mediu de cod”.